A zis ,am scris si m-am gandit sa scriu o lista cu oamenii care inseamna mult pentru mine.Inseamna mult e tot una cu" am o mie de amintiri despre ei ",le recunosc vocea la telefon si le stiu zambetul.Era un om pe care voiam sa il las la sfarsit ,ca poate de ar ajunge sa citeasca asta , ar crede ca eu nu pot trece peste nimic. E omul ala zambitor care atunci cand ma intreaba "Ce faci?", ma face sa tremur sa rad si sa plang in acelasi timp.Si atunci cand telefonul meu il trezeste din somn are o voce calda si taraganata ,ca unui copil mic.Omul care la inceput mi s-a parut insensibil ,neinteresant ,pe care l-am descoperit singura ,in timp , si mi-am dat seama ce desi avea zeci de defecte , avea calitatile care pentru mine erau cele mai valoroase :imi aprecia gusturile ,ma critica uneori ,citea ce citisem eu si surprinzator ,ii placea si lui,imi cantase o melodie care ii placea fara sa stie ca o adoram,facea totul ca eu si lucrurile care imi plac sa ne simtim bine langa el.Nu-i nicio nevoie sa-i descriu fata ,zambetul , sau felul in care se imbraca.Nu e nevoie de nicio imagine pentru voi ,cei care cititi acum.Nu e nevoie pentru ca el e doar in mintea mea si da ,si in inima,desi ma lupta sa-l fac sa plece de-acolo.Tot ce vedeti voi nu e decat o sticla rece ,un om ca toti ceilalati care nu iti poate inspira nimic .Nu stiu de ce am vrut si cum am putut sa privesc dincolo de sticla rece,dar am reusit.
Poveste sentimentala
de Nichita Stanescu
"Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput. "
