Privesc totul de undeva din neant o ata gri ,subtire care are atarnat de ea un cub de sticla .Nu e timp, nu e nici spatiu, nu e nici 2009 sau 1939,nu stiu. O latura a cubului se dechide si pot privi ce e inauntru.
Un aer rece ii intra printre multele randuri de haine care a r fi trebuit sa o ajute sa supravietuiasca dupa-amiezii reci ce devenea incet-incet o seara nemaipomenit de geroasa.Fulguia incet,lenes,de parca timpul adormise in cubul de sticla si nu stia daca se afla in oraselul gri al zilei de azi sau daca era in Bucurestiul amintirilor strabunicii.Fulgii reci isi traiau neputinciosi viata lor de cateva clipe,fluturau alene prin aer,cand la dreapta,cand la stanga,apoi,inevitabil,cadeau in gol,in "abisul negru",lovindu-se de asfalt.Se topeau lasand in urma o mazga hidoasa si tristetea ca exista multe lucururi efemere:fulgi de zapada care traiesc doar cateva clipe,iubiri ce dureaza luni pline de furtuna.
Picioarele-i subtiri tremurau in ciorapii negrii, cu ochiuri maricele care formau un model cu dungi verticale.Asezate in botinele inalte,pareau si mai subtiri,mai fragile ,si parca tocul exista doar ca s-o separe de pamant.Din haina de blana argintie coborau volanele negre ,de matase ,ale rochiei,care fluturau incet in bataia vantului rece.Tremura neputincioasa si,crezand ca nu i-ar mai fi atat de frig,isi ridica gulerul hainii in jurul gatului.Mai sus se contura barbia ei alba,apoi buzele pline inrosite de vant si frig si o privire patrunzatoare.Privirea nu ti se putea opri in alta parte decat la ochii ei negrii,marginiti de-o parte si de alta cu gene lungi,negre si dese.Din palaria mica.rotunda,cu boruri aproape inexistente,rasareau pletele ei blonde ,de culoarea nisipului care cadeau pana la jumatatea gatului.Acum ,isi indesase parul in gulerul de blana si inainta grabita spre o cafenea care era pe partea stanga a strazii,cam la doua colturi distanta.Merge cu dificultate(probabil din cauza tocurilor inalte),ca o papusa careia nu ii poti indoi picioarele ,tremura ca fulgul de zapada ce i se asezase intre gene si suiera printre dinti cuvinte nu tocmai frumoase despre "de ce iesise ea din casa pe o asemenea zi?".
Traverseaza repede ,temandu-se sa nu fie calcata de masina neagra care inainta pe sosea.
Desi era trecut de jumatatea iernii si in aer erau vreo cateva grade sub zero,cei de la cafenea inca mai pastrasera vreo trei mese cu scaune afara.La o masa rotunda cu trei picioare de fier forjat ,care se terminau in cate o mica spirala,stateau doi barbati.Unul dintre ei o striga pe fata:
-Marie!Vinooo!
Fata doar schiteaza un zambet si se indreapta spre masa celor doi .
-O,Doamne!Credeam ca nu mai ajung la tine pe o zi ca asta.
Unul dintre cei doi barbati,cel care a strigat-o ,se numea Aidan ,o ascultase cu o atentie cutremuratoare.Parca ii sorbise fiecare cuvant rostit si il asezase in inima.Barbatul era tanar ,avea probabil putin peste douazeci de ani.Purta pe cap o palarie neagra si era imbracat cu o redingota de aceiasi culoare.Un fular dematase violet inchis ii infasura gatul.Avea pielea usor inchisa la culoare,buzele rozalii si perfect conturate.Intre ele statea o tigara din care tragea nepasator,fiind inca revasit de prezenta tinerei.
-Nici eu n-as fi crezut ca ai sa vii...Oricum ,eu tot eram in oras.N-am ce face in casa ,ii replica Aidan.
O privea cu ochii lui mari ,caprui si ii zambeste.Maria ii zambeste si ea ,cu o mica strangere de inima.Prietenul barbatului avea capul descoperit si purta un trench bej si un fular ecosez.Fuma si el ,si sorbea rar dintr-o ceasca de portelan pictata cu trandafiri rozalii ,umpluta cu cafea neagra.O saluta si el pe fata si ii trage un scaun ,rugand-o sa ii acompanieze.Tot el,merge inauntrul cafenelei si comanda o cafea cu lapte pentru Maria.
-De ce m-ai chemat?Ti-a luat cativa ani buni ca sa-ti vina mintea la cap.
-Putem sa discutam si noi fara sa-mi arunci mereu cate ceva in fata?o intreba barbatul pe jumatate dezamagit,pierzandu-si zambetul.
-Bine,am sa te ascult.Totusi, gestul de a ma invita aici e unul frumos.Nu te credeam in stare de asta.
Intre timp,prietenul lui Aidan se intoarce si ii aduce Mariei cafeaua cu lapte.Tace si ii lasa pe cei doi sa vorbeasca.
-Am doua motive pentru care te-am chemat.Primul e ca mi-a fost foarte dor de tine in anii astia si al doilea ca am un lucru foarte drag tie care a ramas la mine.
-Ma faci curioasa...spuse fata zambind.
Barbatul deschide paltonul de stofa ,si din buzunarul interior scoate un medalion de argint,rotund ,care atarna de un lant subtire.
-Sunt...Sunt surprinsa.N-am mai avut parte niciodata de o surpriza ca asta.Cu atat mai putin din partea ta.Mi-ai oferit numai surprize neplacute.
-Uite ca te pot surprinde si in bine ,ii zise Aidan cu jumatate de gura zambind.
Medalionul din mana tanarului stralucea inca,desi era vechi de mai bine de jumatate de secol.Pe el erau gravati trei oameni,intr-o barca ,plutind pe o mare involburata.Barbatul se indreapta spre Maria ,lasa in jos gulerul de blana argintie si ii prinde medalionul in jurul gatului.O priveste lung si ii zambeste.Maria ii zambeste,apoi priveste si spre tanarul in trench si dupa il intreaba pe cel din fata lui:
-Pot sa te sarut?
Prietenul lui Aidan rade infundat si zice:
-Mai si intrebi?Crezi ca nu vrea?
Atunci Maria se ridica de pe scaun ,isi incolaceste bratele in jurul gatului vechiului ei iubit,simtind matasea fina a fularului lui.El o cuprinde de talie ,o tine strans ,inchid amandoi ochii si o saruta.Ii deschid si atunci se mai saruta o data.Era fericita.I se citea asta in zambet.
Barbatul ii zice razand usor:
-Ardeam de nerabdare sa te sarut.Uitasem cum e...
Se intoarce si isi priveste prietenul ,apoi ii spune:
-Noi mergem sa ne plimbam putin.Nu ne astepta ,de fapt.Ne vedem maine la pranz.Trec eu pe la tine .La revedere!
-Pe curand!raspunse tanarul barbat imbracat in trech-ul bej.
Maria schiteaza si ea un gestd e despartire ,caci tanarul nu era una dintre persoanele pe care le avea la inima.
Prin seara friguroasa ,cu vantul ce deja se intetise si devenise aproape viscol, cei doi se plimbau pe o strada aproape goala.Noaptea cauta cu orice pret sa soseasca si pe strada lor.Astfel , un intuneric dens plutea printre cuvintele indragostitilor,iar felinarele cu lumina lor galbuie nu pareau sa invinga obscuritatea noptii.
