Caut lumina,caci de la becul mic si fara puteri ce sta in spatele meu,nu ajunge prea multa in fata ochilor mei.Caut linistea in care sa pot incepe o alta liniste;somnul.Caut gandurile care m-ar putea ajuta sa scriu mai departe.Caut prin lume oamenii pe care ar trebui sa-i tin aproape.Caut o zi de fericire ,dar s-a pierdut pe drumul deja mers.
Ce-ar fi daca as opri timpul si m-as intoarce la lucrurile gasite,dar acum pierdute?As fi in stare sa fac ceva pentru a nu le mai pierde si a doua oara?Trebuie oare sa ne intoarcem la ce am pierdut pentru a recupera,sau pierderea e doar un semn ca trebuie continuata cautarea?Cautam,atunci,pentru a umple golul pierderii si pentru a avea mai mult de atat.
Am citit in atatea locuri si atatia oameni spun ca ,de fapt,in viata ne cautam pe noi insine.Mai degraba, tind sa cred ca ne aflam in cautarea modalitatilor de a ne schimba.Imi pare ca sunt precum o bucata moale de caciuc pe care incerc sa o intind cat mai mult.De cele mai multe ori, ea se reface,revenind la forma initiala,caci esenta personalitatii nu se pierde niciodata.Incercand sa trag cu mai multa putere,cauciucului se va rupe ,si o bucata mica din mine se va pierde pe asfaltul negru,contopindu-se cu lumea.Si restul,marea masa din care o particica s-a rupt,va ramane asa.Iata ca ne putem schimba uneori fara sa mai existe vreun drum de intors spre ce eram in trecut.
Ma repet acum(e un lucru care probabil sta in esenta):as vrea sa pot opri timpul si cautarea "eu-lui" meu si a "eu-lui" tau.As vrea sa fi ramas esente din trecut pentru totdeauna.
Dar poate-i mai bine asa, caci odata rupta particica de cauciuc(inima, minte,suflet;poate toate la un loc),doar un alt timp o mai poate aseza la loc.
Cautam pentru a umple golul pierderii si a avea mai mult de atat.Mult mai mult.
"Eu sunt cautarea mea de sine"
Mircea Cartarescu
Mircea Cartarescu
Pentru ziua in care voi putea spune asta.
