Oglinda

"Te asezi in fata oglinzii si vorbesti.Crede-ma ca la inceput va fi teribil de greu ..."Pareau doar cuvintele pompoase ale unei femei de vreo destule zeci de ani incorsetate intr-un cliseu alb-negru.Cliseu,la prima vedere cuvinte goale,ca un aluat de eclere fara crema la mijloc,subtire,uscat si rigid.

Termin de scris si cuvintele imi reapar in minte.Merg spre oglinda.Imi analizez chipul.Imi sterg tusul care se intinsese in jurul ochilor si imi desenase cearcane cenusii.Imi aranjez bretonul.Apoi imi dau parul dupa ureche,dupa il aranjez cum era inainte.Nu ma mai opresc din a-mi gasi cusururi ,poate doar ca sa nu deschid gura.Cuvintele pe care vreau sa le rostesc stau undeva prin gat ca niste bucati de gheata care or sa-mi zgarie beregata in drumul lor spre a iesi in aer.Ma privesc in continuare ,mai critic ca niciodata si deschid buzele,iar printre ele nu reuseste sa iasa decat un "a" a carui gheata se topeste repede.Nu mai pot.E prea greu.Asta sunt.Nici singura ,nici cum mine nu pot "sa intretin o conversatie".Ma retrag. Revin peste cateva minute,dar ma asez mai departe de oglinda.Imi amintesc ca sunt si eu "adolescentul miop"si ca asa detaliile chipului palesc in ceata.

N-as fi crezut ca a ma confrunta cu mine e atat de crunt.Am dus lupte asemanatoare doar cu gandul.Ochii imi sunt cei mai aprigi dusmani,iar oglinda-o spioana de razboi ,care mai e si turnatoare pe deasupra.Respir usurata cu gandul ca oglinda mea arata doar ce e pe dinafara.Daca as avea o oglinda care sa-mi arate ce am in minte si in inima;m-ar ucide.Incer acum ,greoi,fara talent ,sa oglindesc pe hartie sufletu-mi si mintea-mi.Hartia mea e mata,nu poate sa reflecte lumina,dar imi capteaza si imi reflecta ganduri si sentimente.

Si-acum ,in gand ,fac din hartie oglinda si imi vad sufletul:

-o parte maricica in centru de un ciclamen destul de viu

-un coltisor intunecat,albastru nocturn(ca atunci cand te-am cunoscut)

-restul e portocaliu si rosu-foc

Arunc salul rosu peste umeri si aplec capul pe freastra.E alta strada si aaah! uite ca e si alt oras!E noapte la fel de albastra si la fel de tacita ca atunci.Am auzit doar un claxon acum,cu un ecou prelung.

Si uite!Fereastra-i o oglinda si buzele imi impietresc si-n fata ei.

Matematica

Pe tavanul alb de deasupra ochilor mei atarna o lampa cu patru abajururi;doua cate doua.Lampa se aprinde de la un intrerupator cu doua butoane.Patul in care stau are doua perne pe el ,iar in fata lui,doua cate doua stau perechi usile sifonierului.In dreapta usa dubla e flancata de doua draperii rosii si grele care imi inghit lumina din camera cand se intalnesc.In stanga alte perechi:doua calorifere si doua ferestre.Doua noptiere cu cate doua sertare imi pazesc patul.In penar am doua pixuri cu cu pasta albastra.Pe birou stau doua dictioanere cu cate doua limbi in ele.Langa ele un vraf de carti in care zac doua carti de geografie albastre identice. Spune-mi,suntem identici?
De ce doi e peste tot si doi vrea sa plece din mine?O umbra obosita,sleita de puteri,tot incearca sa se desprinda de inima mea care bate ritmic .Si nu vreau ca umbra sa se dezlipeasca de acolo si am lipit-o cu scotch facut din vise naive.Si cand scotch-ul se mai rupe sau se dezlipeste,jupoaie un strat de carne rosie din inima mea.Si eu plang si inima mea bate tare-tare in ritmul zilelor de vara in care umbra era om si n-aveam nevoie de vise ca s-o imprim pe suflet.
In dimineata asta m-am hotarat.O sa fac o scadere si din doi ,arunc umbra si raman doar EU.Deschid ochii si imi dau seama ca exista o singura viata, un singur timp si ca am un singur suflet.Doi ramane in afara, in banalul din gropile asfaltului si din blocurile stacojii si vernil murdar,iar pe unu il port in suflet si in minte.

Anotimpurile

Era prea frig ca sa nu-mi tin mana in buzunar si sa o tin pe mana ta…Ma imbracasem in haina groasa ,noua,dar care imi dadea o mancarime iritanta.Si frig ,frig,atat de frig incat nu puteam nici sa te privesc,iar ochii tai mari si sticlosi se acoperisera cu gheata.Eram langa tine,dar nu puteam sa te privesc,nu puteam sa ma apropii ca declansam furtuna norilor negri de deasupra noastra.Nici tu nu puteai si iti era si tie frica.
Am asteptat asa primavara langa tine,dar parca iarna ca aceea nu mai traisem.Gerul ma facuse de metal si nu te mai simteam si doar un soare de aur clocotind putea sa ma topeasca.Apare ,rotund ,stralucitor , pe cer .Acopera norii…Ma orbea si nu stiam ce sa fac ,cum sa fac:sa privesc spre el sau sa intorc capul.Tu urci usor ,incet,nu te grabesti deloc,il iei de acolo si te imbraci in el.Imbratisarea de foc m-a topit,m-a topit si am ramas lipita de tine ,n-am mai putut sa-ti dau drumul.Era cald in sfarsit,doar noi eram calzi.Cand m-am uitat in jur:ger si iarna si norii pe cer.

Dand praful la o parte

O dimineata ca oricare alta...Se trezeste de devreme,merge mecanic spre fereastra,o deschide si priveste. Orasul i se deschise in fata ochilor asa cum il stia de mai bine de paisprezece ani,tern ,gri,iar aerul rece al iernii ii patrunse prin nari inghetand-o,ajungandu-i pana in suflet. Lasa fereastra deschisa si isi continua treburile in timp ce in mintea ei se adunau din ce in ce mai multe intrebari.Chipul ii era marcat de emotie necunoscuta pe care nu reusea sa o interpreteze, dar ale carei semne i se simtea chiar si in privirea putin trista. Ziua se derula in acelasi mod ce ii era preabine cunoscut...avea in minte aceleasi dileme ,aceleasi intrebari enervante de-a dreptul, ale caror raspunsuri obosise sa le mai caute.Se intreba de ce se agita atata ca sa fie totul bine cand totul era departe de a fi..bine. Isi ia paltonul lung si greu din cuier si pleaca afara din casa sperand ca va fi altfel.Afara o intampina din nou gerul...il simtea taios cum patrundea chiar si in hainele groase pe care le purta in acea dupa amiaza de februarie.Totul era rece in jurul ei, nimic nu rezona niciun sentiment.Parea ca indiferenta iernii si raceala de metal acaparasera totul.Coltul strazii amortise si el ,din cand in cand ea mai putea zari cate un trecator-tipicul roman plictisit de viata cu figura acra si zambetul sters demult de pe chip-,asta era tot peisajul.Timpul incremenise in ochii ei ,insa era acolo de mai bine de douazeci de minute ce ii pareau a fi ore in acea asteptare care emotiona atat de mult.Si care in orice poveste siropoasa ..romantica de dragoste , cum vreti voi sa ii spuneti, apare El.Motivul lungii ei asteptari.El si ea se iau de mana ,se saruta si pornesc pe un drum urat gri cu multe gropi in asfalt,infruntand poate prea multe lucruri.Dar intr-o zi insorita drumul lor gri se sfarseste ,ea pleaca plangand ,el ramane departe asteptand poate o alta zi geroasa de februrie.Dar in drumul asta greu ea a invatat sa isi dea seama ca emotia din acea dimineata nu era doar o emotie era un sentiment,era cel mai nobil si mai frumos sentiment ,cel fara de care nimeni nu poate fi fericit.