Haide-ti sa ne imaginam ca nu mai avem un lucru(ceva nu conteaza ce) pentru o zi!Ziua va parea mai goala,urmatoarea zi si mai goala,si apoi, incet-incet ni se va face dor de lucrul acela.Veti simti ca va este dor de ceva ce poate inainte era insignifiant,poate chiar iritant,dar acum e altceva.Nu stit sa spuneti daca s-a transformat in ceva mai bun ,sau daca a ramas la fel.
Mai rau decat cu un simplu obiect este atunci cand renuntam la oameni,la locuri , la ideile noastre sau la sperantele pe care credeam ca le vom pastra mereu.Cred ca la acestea nu renuntam,in sensul pur al cuvantului,niciodata,doar le indepartam de mintea noastra.Le pastram totusi intr-o arhiva ostila si intunecoasa din inima noastra,acolo unde stau fara rasuflare toate amintirile pe care incercam sa le uitam.Suna paradoxal:"amintiri pe care vrem sa le uitam",dar da asa e,avem multe din acestea,sau poate am doar eu si traiesc cu impresia ca asa li se intampla si celorlalti.
Acum nu mult timp erau multi oameni,multe idei si un oras de care voiam sa scap.Pastrand tonul cu care am inceput,le-as numi "lucruri la care voiam sa renunt".Nu credeam ca voi reusi,dar iata-ma in alt loc,poate un pic mai singura decat atunci cand de-abia incercam sa visez.Dupa ce am renuntat la atatea,am inceput sa le simt lipsa.Asa cum am spus ,n-am renuntat in adevaratul sens al cuvantului la nici unul dintre ele;la unele ma intorc acum cu placere,iar pe altele le-am asezat cu grija in arhiva intunecoasa si incerc sa le pastrez acolo.
Ce inseamna amintirile fara rasuflare pentru mine?Poate ca sunt balariile uriase din spatiul verde din fata fostei scoli,poate ca sunt unii oamenii ipocriti care inca ma mai iubesc,poate ca e liceul cu cladirea lui comunista care m-a primit cu usile deschise,poate ca sunt ochii mari care se rotesc si privesc cu mirare tot peisajul acesta.Sunt lucrurile de care mi-am dorit sa scap,lucruri pe care le iubeam sau le uram ,dar pe care acum le privesc altfel ,doar pentru ca a intervenit in mine: nostalgia.
Cufundat adanc in praf si in tacere,asa era acum doar cateva zile orasul.Oricine ar intra pentru prima oara acolo ar spune ca sunt nebun cand afirm ca acolo sunt locuri pe care le iubesc.Atatea franturi de strazi care sunt comori pentru mine, atatea banci pe care mi-am petrecut sute de ore din viata,atatea ferestre si usi pe care le priveam minute-n sir...Fiecare lucru de acolo e legat de ceva ,e legat de vreo poveste sau ,de cele mai multe ori,din pacate,de un om.
Acum vine povestea din locul cu radacinile:
"Intr-o sala plina de copii si de zumzetul continuual acestora,o invatatoare incerca sa-si duca pana la capat ora de aritmetica,ultima din acea zi.Femeia era lunga si slaba,cu fata pamantie si cam uscata,dar era totusi o prezenta destul de placuta.Era un om interesant pentru cei saptesprezece omulte din clasa intai A.Desi erau un pic mai mult din jumatate dintr-o clasa obisnuita,invatatoarei nu ii era usor sa ii tina in frau.Avea o privire calda,cu ochii negri migdalati,intotdeauna conturati de o linie tremurata de tus negru.Pielea ei maslinie stralucea intr-un mod ciudat si violent din cauza machiajului.Avea chipul armonios cu buze simetrice ,perfect conturate , mari si un zambet candid.Asa o percepeau si cei de dinauntrul clasei si ii spuneau "doamna".
In timp ce "doamna" explica despre adunare si scadere ,susotelile fetelor de pe randul de la perete deveneau din ce in se mai pregnante.Mara era una dintre ele ,inalta incat puteai sa spui ca era in clasa a cincea .Nu era ea lidera grupului,de fapt aproape toate fetele erau ,intr-una din zile ,liderul grupului.Intotdeauna cu Mara era si Oana ,mult mai scunda ,purtand mereu ochelarii ei colorati cu gargarite.Printre ele mai era si Anda ,o fata zambitoare cu parul castaniu si lung ,curgandu-i pe umeri.Lili era mica si slaba ,avea parul blond ,tuns bob si ochelari rotunzi ,amintind de Harry Potter care urma sa fie eroul coilariei ei.Alexandra era mereu posesiva posesiva si rautacioasa ,dar ii trecea repede supararea despre orice cearta .Avea mereu parul prins in varful capului intr-o coada.Avea ochii mari si caprui ,iar atunci cand zambea tot chipul i se lumina.Nu in toate zilele , se alaturau grupului si nedespartitele Serena si Diana,bune prietene si in ziua de azi.Erau total opuse :Serena inalta ,deloc gratioasa pe vremea aceea,era inalta ,durdulie si avea parul tuns scut si castaniu inchis,iar Diana era miniona si foarte slaba cu o privire verde patrunzatoare.
Dupa ce cloputelul suna pentru a anunta sfarsitul zilei de scoala fetele isi stransera repede lucrurile ,le indesara in ghiozdanele colorate si iesira chicotind din clasa.Asta nu inainte da a-i spune un "buna ziua" taraganat invatatoarei lor.Mergeau pe coridorul ingust si intunecat din internatul liceului.(Clasele mici fusesera muatate in internatul liceului pentru a se evita aglomeratia.)Iesind in soarele de inceput se iau de mana si apoi sar.Mersera impreuna pana in curtea liceului.Acolo,langa terenul de sport era o baraca de metal vopsita in alb si verde-unul din chioscurile scolii,In fiecare zi una dintre fete "facea cinste",asa cum lor le placea sa spuna.Una dintre ele cumpara pentru toate celelalte cate un pahar de suc de la dozator.Vanzatoarea durdulie zi zambitoare le dadea cate un pahar de plastic alb umplut cu sucul colorat violent ,acidulat ,care avea zilnic acelasi gust artificial.Totusi ele sorbeau incet din paharul cu suc si se intorceau alene spre internat.Mergeau pe asfaltul plin de praf care si ridica in aer si le murdarea sosetele si gulerele bluzelor albe.Iesira si din curtea internatului si abia de-acum pot spune ca incepea incursiunea lor in oraselul gri.In dreapta era "locul unde duc oamenii gunoiul ",dupa cum spusese una dintre fetite.Acolo misunau mereu caini maidanezi imfometati si tiganusi care scotoceau dupa vreo bucatica de mancare.Chiar si acum,dupa multi ani,locul a ramas la fel ,iar izul de mancare stricata inca mai pluteste in aer.In fata lor se inaltau blocurile comuniste ca niste monstri hidosi.Desi erau cladiri tinere(aveau aproximativ douazeci de ani),aratau ca si cand ar fi trecut prin ambele razboaie mondiale si nimeni nu le-ar mai fi locuit de atunci.Pentru ele erau cele mai urate lucruri pe care isi inchipuiau ca le-ar putea vedea vreodata.Aveau sa-si dea seama ca pe lume exista si blocuri mai urate ca acelea si oameni rai si nedreptate,dar atunci viata li se parea la fel de colorata ca sucul din paharele albe pe care il sorbeau cu inghitituri mici.Ele isi continuara drumul spre stanga ,trecand pe langa o cladire ciudata care gazduia o brutarie si cativa maidanezi care dormeau fericiti in soare.Apoi patrundeau in "Orasul-fantoma".Mara ,fata bruneta si inalta inventase numele acesta pentru o alee intunecoasa si mereu umeda.Erau toate fascinate de cat de inalte pareau blocurile scorojite de un portocaliu mrdar si presarate cu incercari neindemanatice de graffti,desi aveau doar patru etaje.Nu numai acest detliu facea din alee un loc magic pentru aele:pe acolo nu trecea nimeni .Simteau ca astfel doar ele stiu de locul acesta ,simteau ca e secretul lor pe care nimeni nu-l putea afla.Era bucatica de oras care le apartinea.
Acolo ,fiecare dintre fetitele cu imbracate in uniforme rosii cu fuste cadrilate ,devenea o zana."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu